[review] Before I Go to Sleep / Inainte sa adorm (2014)

Multumim distribuitorului filmului in Romania, InterComFilm!

Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 6,5/10 (nota Laura: 6,5; nota Marcel: 6,5)
Regia: Rowan Joffe
Gen: mister, thriller

Morala: Cine nu te lasa sa mori, nu te lasa sa traiesti

[review] Gone Girl / Fata disparuta (2014)

Multumim distribuitorului filmului in Romania, Odeon Cineplex!

Autor articol: Laura
Nota Laura: 9/10
Regia: David Fincher
Gen: drama, mister, thriller
Morala: Ai grija cu cine te casatoresti.

[review] Locke (2013) sau High and Low (1963)

Autor articol: Marcel Prost

Kingo Gondo si Ivan Locke platesc pretul virtutii, fiecare in felul sau, unul in Japonia anilor 1960, altul in Anglia anilor 2010. 50 de ani diferenta, doua culturi distincte, acelasi subiect: umanismul la apogeul sau.

[review] The Maze Runner / Labirintul: Evadarea (2014)

Multumim distribuitorului filmului in Romania, Odeon Cineplex!

Autor articol: Laura
Nota Cinemateca.eu: 7.5/10 (nota Laura: 7.5; nota Marcel: 7.5)
Regia: Wess Ball
Gen: actiune, mister, SF

Morala: Nu misti muntii stand pe loc.

Alaturi de "actiune", "drama", "SF", "thriller" etc., s-ar putea crea cu succes categoriile "distopic" si "post apocaliptic", judecand dupa cantitatea de filme produsa in ultima vreme, aliniata ostaseste tendintelor contemporane adolescentine, un fel de "unde distopie nu e, nimic nu e".

S-ar putea spune ca "The Maze Runner" ingroasa "distopicul" si "postapocalipticul" vietilor noastre, dar macar o face constient si cat de cat responsabil, cu un mesaj moralizator corect si curat catre adolescentul de astazi. Posibil si de maine!

[review] The Keeper of Lost Causes / Camera groazei (2013)

Multumim distribuitorului filmului in Romania, Independenta Film!
In cinema din 29 august.

Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 8 (Laura - 8, Marcel - 8)
Regia: Mikkel Nørgaard
Gen: crima, mister, thriller

Morala: Zentropa rulz

Conspiratia/Closed Circuit (2013)

Autor: Marcel Prost

Nota Cinemateca: 5/10 (Nota Laura: 5/10; Nota Marcel: 5/10)

Regia: John Crowley
Gen: crima, drama, mister

Morala: Intotdeauna si indiferent de costuri, se poate face din bici, rahat.

Amanunte:

Show: 4/10
Arta: 3/10
Poveste: 7/10
Buget: necunoscut

Spoiler: Tatal informatorului MI5 este, de fapt, teroristul sef care, de fapt, e agent MI5, pe care, de fapt, MI5 il omoara pentru ca sa fie bine si sa nu fie rau. 

In afara de asta mai sunt cateva dialoguri si tentative de romanta. 

Show: 4/10

Nu-i de gasit mult spectacol, desi filmul porneste frumos si accelerat cu o duba care arunca in aer o piata din Londra: bum si fum, 120 de oameni morti, printre care si o viitoare mamica (tanara Katerine Press) si mama sa (tanara Kate Lock), care isi faceau planuri pentru bebelus (necreditat)... Fara nicio legatura insa cu pricina filmului. Din acest moment totul devine un sirop politienesc-avocatesc, lung si plin de clisee. Imagini din Londra, viu grai britanic si bafta la incasari (5,7 mil, pana in septembrie 2013). 

Cloud Atlas (2012)

Nota mea: 9/10

Regia: Tom Tykwer; Andy Wachowski; Lana Wachowski 

Gen: dramă, mister, SF

Morala: Totul se leagă. Trecut, prezent și viitor.

N-aș crede că Atlasul norilor e un film înecat în ambiții ci, mai degrabă, puțin prea conștient de propria-i valoare, asemenea studentului care știe despre sine că e foarte bine pregătit și că merită din plin aprecierea profesorului. Prefer să las deoparte aceasta și orice alte scăpări pe care un ochi mai versat decât al meu le-ar putea invoca și să primesc cu sufletu-mi deschis tot ce are filmul să-mi ofere. Iar în cele aproape 3 ore, mi-a dăruit din plin!

Cloud Atlas, marcă a reputaților cineaști Tom Tykwer, Andy și Lana Wachowski, e un spectacol vizual grandios, o încântare a urechii, care atinge și sufletul, dar nu într-atât încât să provoace o furtună, ci, mai degrabă cât să ridice un mic semn de întrebare. Deși mulți critici au pus aceasta sub semnul superficialității, sunt gânduri care nici acum nu-mi dau pace și mă îmbie să revăd filmul, pentru a-l descifra așa cum o merită. În plus, orice altă încercare de a stoarce și mai multă emoție de la mine ar fi fost extrem de forțată și puternic contrastantă cu tabloul în ansamblu.

Nu cred că e loc de sinopsisuri și alte povestiri de adormit copiii. Structura lui complicată răpește suficient de mult timp spectatorului pentru a lega într-un fel cele 6 povești întretăiate armonios, cu intenția finală de a părea una singură care se întinde (și se tot întinde!) de pe la 1849 și  până prin 2346, cu noduri în 1936, 1973, 2012 și 2144. Și chiar dacă spectatorul nu le va gusta pe toate cu aceeași intensitate, rămâne în urma acestui film o mare de sentimente, emoții, găsiri și regăsiri, acțiuni și consecințe. Rămâne ideea că totul se leagă într-un fel sau altul: trecut, prezent și viitor!

Trecând peste faptul că e unul din cele mai ambițioase proiecte cinematografice pe care mi-a fost dat să le văd vreodată, minunăția asta vizuală a atras din cele mai diferite păreri. Ba că e prea ambițios, ba că e prea lung, ba că are prea multe povești, ba că are prea puțini/prea mulți actori, ba că e prea simplist în mesaj, ba că încurajează violența la adresa celor care ne fac critici negative, timp în care mie mi s-a lipit de ochi și de suflet. Pentru totdeauna! E o îmbinare măiastră între povești, un spectacol vizual de proporții nebănuite, o atenție deosebită acordată ficărui detaliu, o idee care nici nu vrea să sufoce, dar nici să te lase să respiri liniștit. O peliculă care își respectă privitorul, amețindu-l plăcut printre povești și personaje, permițându-i acestuia să extragă exact cât dorește din complexul spectacol, indicat de urmărit pe un ecran de dimensiuni uriașe.

Interesant în toate aceste povești nu e semnul de cometă care se tot încăpățănează să apară peste generații, ci faptul că, de fiecare dată, s-au folosit aceiași actori, filmul dezvăluind lecții de machiaj când excelente, când bizare, când absolut uimitoare. Și nu-i puțin lucru să ai momente în care să întâmpini reale dificultăți în a recunoaște nume consacrate precum Tom Hanks, Halle Berry, Jim Sturgess, Jim Broadbent, Hugo Weaving, Susan Sarandon sau Hugh Grant.

Orice ar fi și oricâtă cerneală ar mai curge, Cloud Atlas rămâne unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut anul acesta în cinematograf. E drept, nu am avut senzația că asist la o revoluție în lumea cinematografiei, așa cum m-a încercat la Matrix, dar am întors înzecit respectul pe care am simțit că-l primesc de la regizori. Căci în fața ochilor mei se derula un proiect grandios, ambițios, atent gândit, în care s-au investit eforturi uriașe, nu doar bănești.

Și încă-i mai rumeg mesajul....

Dial M for Murder (1954)

Rating IMDB: 8.1
Nota mea: 9
Regia: marele Alfred Hitchcock
Gen: crimă, mister, thriller

Morala mea: Nu există crima perfectă! Oricât de bine ai ticlui-o, fii convins că ți-a scăpat ceva!

Trecând peste aspectul odios al unei crime în sine, dintotdeauna m-au fascinat premeditarea și deconspirarea ei în văzul lumii, seducătoarea deducție logică, mâna detectivului care ia piese disparate și le îmbină, felul în care se așează lumina peste întuneric. Mai presus de motive, există inteligență sclipitoare pusă în slujba Răului cu planuri aparent fără de cusur, dar buturuga mică răstoarnă carul mare, căci din senin apar detalii minuscule, insignifiante care îți dărâmă ”frumusețe” de plan.

Dial M for Murder nu este doar o lecție cinematografică de suspans absolut, dar și o etalare de eleganță și rafinament din partea celor care însuflețesc personajele. Coloană sonoră desăvârșită, ținute elegante cu gestică pe măsură, incluzând aici sărutul clasic între iubită și amant, în care ea își lipește buzele timid de ale lui, închizând cu pasiune ochii și deschizându-i apoi, pentru a dezvălui un chip atât de inocent, încât uiți secunde bune că a fost capabil de adulter.

The Raven (2012)

Nota IMDB: 6.9 (hai, 6.5!)
Regia: James McTeigue
Gen: mister, thriller

Morala mea: Ai grijă la mesajul pe care îl transmiți atunci când te apuci de scris ceva. E foarte posibil să-i inspiri pe alții și nu întotdeauna în sensul bun. În plus, munca ta poate atrage atenția unor invidioși mărunți, dornici să te strivească.

Habar nu ai cât de ușor este, uneori, să seduci cinefila mofturoasă din mine! Hai, așează-te și deapănă-mi o poveste cu detectivi, încâlcește-o, răsucește-o, dă-mi indicii, provoacă-mă să chibzuiesc și de-ți vei țese bine plasa, voi cădea în ea precum o gânganie care s-a întâlnit cu un păianjen. Dar, de nu ți-e solidă, mă voi zbate și nici c-ai să mă mai prinzi vreodată!

The Raven m-a sedus încă de la o simplă lecturare de sinopsis, dar m-a abandonat într-un parc, chiar pe banca unde a fost găsit Edgar Allan Poe, scriitorul muribund ce rostea aiureli. Câteva ingrediente puse în ciorba clocotindă scoteau miresme îmbătătoare: istorisire cu detectivi din secolul al XIX-lea (fără amprente, ADN, Luminol și alte elemente semnificativ ajutătoare – unde capacitatea de deducție se desfată regește), scriitorul de geniu Edgar Allan Poe (puțin cam căzut în damigeana cu alcool și inadaptat după criteriile sociale ale vremii), o iubită menită să mai contrabalanseze puțin din sumbrul scrierilor lui Poe și, nu în ultimul rând, șarmul lui John Cusack.

Män som hatar kvinnor (2009)

Rating IMDB: 7.7 (eu i-am dat 8)
Regia: Niels Arden Oplev
Gen: crimă, dramă, mister
Morala mea: Uneori, omul este un animal mărunt și pervers!

E ceva dubios în aerul hollywoodian de la o vreme. Prăjiturele cu fundiţe sclipicioase şi fără pic de gust, bunici elegante scoase inutil de la naftalină şi transformate în tinere cu blugii rupţi doar de dragul banului şi nicidecum al poveştii, eroi umanizați atât de prost, încât începi să crezi ca pe carton le ședea mult mai bine. Filme de adio (slavă Domnului!) sunt divizate în părți dureros de inutile; în definitiv, de ce să nu vadă suflarea plătind de 2 ori, ceea ce ar fi putut vedea cu un singur bilet?

Sătulă fiind de zombie cu topoare-n cap, într-o goana febrilă după „ceva bun”, m-am împiedicat cu totul întâmplător de Män som hatar kvinnor. Sau The Girl with the Dragon Tatoo, dacă în suedeză nu prea vă iese. Având la bază romanul Bărbați care urăsc femeile, el deschide trilogia Milenium, celelalte două ecranizări urmând la scurt timp: Flickan som lekte med elden (The Girl Who Played with Fire) si Luftslottet som sprängdes, adicătălea The Girl Who Kicked the Hornet's Nest.

Trecând peste aceste exerciții lingvistice aproape imposibile pentru subsemnata, aș insista puțin asupra cetățeanului care și-a pus mintea la contribuție și a rodit această trilogie de un succes răsunator. Posesor de nume cu ceva sonoritate, Stieg Larsson a fost un personaj interesant. Ziarist, fotograf și grafician, și-a dedicat existența stângii politice, fiind pe rând, activist al Partidului Comunist Suedez, editor al publicației suedeze troțchiste ”Fjärde internationale”, întemeietor al fundației Expo cu scopul de a contracara fenomenul de răspândire a curentului de extremă dreaptă în școli și în rândul populației tinere. Un moment deosebit de tare l-a constituit postura de instructor al unei brigăzi de domnițe din cadrul gherilelor Frontului de Eliberare Popular Eritrean, când le-a inițiat în utilizarea aruncătorului de grenade. Foarte tare! :)