[review] Gone Girl / Fata disparuta (2014)

Multumim distribuitorului filmului in Romania, Odeon Cineplex!

Autor articol: Laura
Nota Laura: 9/10
Regia: David Fincher
Gen: drama, mister, thriller
Morala: Ai grija cu cine te casatoresti.


"Gone Girl" reprezinta mult mai mult decat un exercitiu al vreunei imaginatii bogate. In ciuda fantasmagoricului ce i s-ar putea atribui cu larghete, punctul de plecare este unul cat se poate de real, dar putin exploatat in aceste momente. Avand la baza romanul omonim scris de Gillian Flynn (publicat in 2002), filmul propune o schimbare mai mult decat binevenita a opticii asupra casniciei, mai precis, a pozitiei partenerilor in cuplu, pozitie ce poate fi daunatoare din ambele sensuri. Statutul de victima (asociat preponderent femeii in societatea contemporana) este praf in ochi fara latura lui agresiva, adapostita cu mare dibacie sub lacrimi si tremuraturi in glas; iar filmul jongleaza excelent cu dualitatea victima-agresor, cu scopul abscons al manipularii (partener, opinie publica sau organe de lege).

Filmul are doua parti usor identificabile de catre public (fiecare cu propriul ei demon), aceeasi poveste spusa din doua unghiuri diferite, atat de diferite incat suspansul atinge cote ametitoare. 

Debutul din "Gone Girl" pare croit dupa un tipar deja clasic: o femeie (Amy Dunne, interpretata de Rosamund Pike) dispare fara urma din caminul conjugal si se instaleaza rapid banuiala c-ar fi fost omorata de sotul ei (Nick Dunne, intruchipat de Ben Affleck). Sondarea treptata in trecutul lor de cuplu scoate la iveala aspecte deja cliseice: ea este o biata victima casatorita din dragoste, care si-a pus si banii la dispozitie (pe langa suflet), iar el un ticalos care nu-si petrece toate serile pe-acasa, nedoritor de copii (considerand, atentie!, ca un copil nu apare doar pentru salvarea casniciei), rezultand, astfel, demonul actual al societatii, cel hulit si demn de o lapidare publica, cel banuit a-si fi ucis sotia, de care s-ar fi gandit sa scape ca de-un ciorap putrezit.

Partea a doua isi propune sa aduca putina lumina in caz, dar fara a urma catusi de putin linia clasica a celei dintai. Rasturnarea de pozitie e impredictibila, captivanta, inteligenta, in care victima devine un agresor redutabil, demonul in latura lui feminina, utilizand mijloace complet nesanatoase pentru atingerea unor scopuri la fel de nesanatoase, iar agresorul din prima parte devine o amarata de musca intinsa pe perete. Se duc adevarate strategii de mentinere a imaginii sau de reabilitare, cu lacrimi, spectacol, maturisiri, astfel incat totul ia directia unui circ mediatic, in care politia trebuie sa-si pastreze obiectivitatea in metoda de investigatie si sa se asigure ca este trimis dupa gratii cel vinovat, care, atentie!, nu este egal intotdeauna cu cel urat de opinia publica.

In concluzie, "Gone Girl" este un thriller excelent, puternic imbibat in mister, care va da fiori reci barbatilor casatoriti, in drumul inapoi spre casa. Fincher reconstituie atmosfera sumbra a mariajului, asezand caramida cu caramida, incet si sigur, semn ca savureaza fiecare minut al incredibilei povesti. E un praf magic in bagheta regizorala (i-am putea spune si talent) care implica spectatorul in poveste, il rasuceste pe toate partile si se joaca cu mintea lui, pana ce el va reflecta, mai presus de empatizarea cu un personaj sau altul, la propria relatie de cuplu, fie doar si pret de cateva secunde. Altfel, stilul fincherian este recognoscibil (mai ales pentru cei familiarizati cu "Zodiac"), elegant, atent la detaliu si plin de finete, completat de un joc actoricesc curat. "Gone Girl" este o mostra binevenita de mister, zguduitoare, adaptata la contemporan, o bucurie cinefila recomandata cum nu se poate mai calduros.