[review] Force majeure/Turist (2014) - Les films de Cannes a Bucarest 2014

Autor articol: Laura
Nota Cinemateca.eu: 9.5/10 (nota Laura: 10; nota Marcel: 9)
Regia: Ruben Östlund
Gen: comedie, drama

Morala: Ce iti spune instinctul intr-o situatie extrema? A cui viata conteaza mai mult? A ta sau a altui membru al familiei?



"Force majeure" a constituit o supriza extrem de placuta in cadrul celei de-a cincea editii a festivalului Les films de Cannes a Bucharest. Un fel de "avalansa a vrajbei noastre" cu un dialog, pe cat de simplu in esenta, pe atat de puternic, inteligent si de cinic. Nu e nici retorica celor cazuti in plictiseala cronica din Winter Sleep (foarte savuros, desi prelungit artificial pe alocuri) si nici proportia biblica din Leviathan. E un microunivers familial, folosit doar ca pretext pentru a aduce in discutie cateva din problemele contemporane ale relatiei individ-cuplu (si copii, in consecinta). Cu-adevarat interesanta e plasarea subconstientului in totala contradictie cu intentiile declarate si asumate la nivel rational, rezultand un colaps individual cu efecte negative directe asupra cuplului.

Östlund scoate familia (Ebba, Tomas si doi copii) din rutina zilnica si o izoleaza intr-o statiune sub forma unei vacante obisnuite (actiunea filmului e impartita in zile consecutive de schi). Microgesturile celor doi ne conduc rapid la concluzia ca frigul si zapada din statiune sunt o metafora a racelii din cuplu ("Ce faci? Iti verifici telefonul?" il intreaba ea din baie "Nu!", ii raspunde el, cu telefonul in mana, din dormitor. Ea se uita pe pozele de pe partie si, la vederea copiilor, scoate sunete de admiratie si comenteaza cu o prietena despre cat de frumusel e fiecare; in schimb, la poza de cuplu, se asterne o tacere care spune mai mult decat o mie de cuvinte).

Aparent, o familie fericita

Tensiunea din cuplu atinge fulgerator punctul culminant: in timp ce mancau pe terasa, se formeaza o avalansa de proportii; sotul isi ia talpasita infricosat, lasand-o pe Ebba singura cu cei doi copii in fata dezastrului. In acel moment, universul femeii este distrus, daramat pana la ultima caramida, intrucat gestul lui Tomas nu inseamna decat un singur lucru, oricum ai da-o: ca, pus in fata unei situatii extreme, a preferat sa se salveze pe sine, in locul ei sau al copiilor. Ca nu se poate baza pe el, atunci cand vine vorba de lucruri serioase. Ca fraiele sunt la ea si numai la ea. Gand coplesitor, de altfel...

Urmeaza dialoguri absolut savuroase cu prietenii, in care Ebba isi exprima nemultumirea vizavi de gestul subconstient al sotului, desi nu pricep de ce nu a luat o portavoce sa-si exprime supararea in public, pe partie. Cinismul peliculei, cand comic, cand angoasant, aduce la suprafata cateva elemente cheie ale notiunii de cuplu (a treia entitate rezultata din uniunea a doi indivizi) si a asteptarilor pe care fiecare le are de la celalalt. Nu degeaba e introdusa o prietena de-a Ebbei in discurs, cu viziuni "liberale" (chiar "libertine" ar zice unii!): relatia de cuplu nu ar trebui sa conduca la formarea unei a treia entitati, ci, dimpotriva, ar fi mai indicat ca partenerii sa ramana individualizati, pe cont propriu ("ne culcam cu cine vrem, plecam fara celalat in concediu etc."), propunere de mariaj care ia, mai degraba, forma unei asocieri formale de crestere si educare a copiilor din dotarea cuplului, concept inacceptabil pentru Ebba.

In gradina lui Ion...

Totusi, cuplul se incheaga in urma interactiunilor si a ceea ce aflam din ele despre celalalt, limita fiind data doar de nivelul nostru de acceptare. Cei doi par a invata si ei: spre final, el o salveaza pe partie (desi un parinte ar putea ridica doua degete: nu lasi copiii singuri si tu pleci dupa nevasta, cand vizibilitatea e extrem de redusa), iar ea opreste soferul unui autobuz, intrucat conducea prea periculos, toti pasagerii coboara si isi continua calatoria la pas, pe serpentine (situatie pe care o stapaneste magistral, odata ce realizeaza si accepta ca EA are fraiele, ca sotul nu va interveni niciodata in astfel de circumstante). Sunt situatii in care copiii ii incurca (la un moment dat ii incuie cu forta in camera de hotel, pentru ca ei doi sa poata vorbi pe hol), ceea ce genereaza stari conflictuale si atitudini nepotrivite, pe post de raspuns, din partea copiilor. Semn ca si pe acest palier e loc de invatare, cu conditia ca mesajele venite de la parinti spre copil sa nu fie contradictorii (fata lor are un acces de isterie dupa ce a fost inchisa in camera de hotel cu forta; mama ii spune "Vera, nu esti tu seful!", iar tatal ii spune, moale, sotiei "Lasa copilul in pace!").

In concluzie, "Force majeure" e unul din cele mai bune filme vazute anul acesta. Inteligent, contemporan, cinic, amuzant si extrem de coerent.