Oct 31, 2014

[review] Adieu au langage (2014) - Les films de Cannes a Bucarest 2014



Vizionat la "Les films de Cannes a Bucarest", prin amabilitatea organizatorilor Filme de festival


Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 7,5/10 (nota Laura: 8; nota Marcel: 7)
Regia: Jean-Luc Godard
Gen: drama

Anti-morala: Un 
film mai mult lung decat obscur si mai mult la stanga decat joi.

Atentie, articolul contine expresii vulgare!



Dupa "regie:Godard" ar fi trebuit sa ma opresc, dar... La 83 de ani, Godard inca mai are de spus un cuvant in cinematografie, dar vrea sa-l spuna ca si cum nu l-ar spune sau ca si cum ar fi anti-cuvant (am vazut, in fuga, coperta de la Vogt, Lumea non-A). Asa ca toate cele 70 de minute de proiectie sunt un anti-film asumat: scenele sunt rupte in asa fel incat sa nu te poti tine de idee, sunetul isi vede de drumul lui iar imaginea de al ei, fidelitatea audio / video e la intamplare, 3D-ul e atat de dificil de urmarit incat ai impresia ca esti la un test oftalmologic pe care il pici.

Cu adevarat, unele tehnici sunt noi si "wow": imaginea stereoscopica se rupe in doua imagini distincte si independente, fiecare pentru cate un ochi / lentila a ochelarilor; sunetul 3D are propria lui poveste spatiala si completeaza sau suplineste imaginea. Astfel, un film ar putea avea doua versiuni de sfarsit, una pentru ochiul drept - happy end, una pentru stangul - sad end; sau scenele de sex ar putea fi adaptate pentru homosexuali: cu ochiul drept - straight sex, cu ochiul stang - gay sex. De asemenea, se pot face si reduceri de costuri la proiectie, de exemplu, doua filme mute pot rula concomitent, unul pentru ochiul drept (Metropolis), altul pentru stangul (The Artist)... Revenind la un ton mai serios dar ironic, ramane la latitudinea celor care fac filme din cuvinte sa afle daca Godard a inventat ceva util sau doar s-a jucat cu doua camere. 


Sistemul de camere cu care s-a filmat Adieu au langage
Maestrul Godard face si el o incercare de a salva cacarea de la caderea in desuetudine, ca si Cronenberg in Maps to the Stars sau Tarantino in Pulp Fiction; Godard e foarte vehement in privinta cacatului ca esenta a socialismului (sic!), buda fiind singurul loc care ne face pe toti egali; ar fi putut primi "Palme de Merde et Pet".

De asemenea, Godard nu uita sa introduca pizda in anti-filmul lui. Idee lui de pizda are un pic de simbolistica, dar subtire: porneste de la un macro al tabloului "Facerea lumii", trece printr-o relatare voice-over despre nu-mai-stiu-ce neam de aborigeni care foloseau cuvantul "padure" ca sa semnifice "lumea" (in realitate, Ursula K. Le Guin, Lumii ii spuneau padure), ajunge prin asociere la animalele padurii pentru care nu exista nuditate ci doar naturalete, ca apoi sa se opreasca la cainele sau, Roxy Mieville, singura fiinta care iubeste omul mai mult decat pe sine. (Interpretarea lui Peter Bradshow, ca Godard e nepoliticos si misogin punand numele cainelui dupa nevasta-sa, e fortata; cainele poarte numele de familie al posesorului de drept, care e Mme. Mieville. Nu asta e semnul pentru presupusa sa misoginie sau mizantropie). Revenind la pizda, ea e mai degraba ridicata in slavi decat obiectivata; pizda e padurea, lumea, naturalul, libertatea, iubirea si apare in vreo 7 randuri in film. Nu-mi dau seama daca e mai bine sa fie pusa pe un piedestal decat vanduta la hollywood, dar cert e ca multi artisti sariti de 80 au gasit de cuvinta sa-i inchine o oda inainte sa inchida ochii. 

Coada randunicii, ultimul tablou al lui Dali. Daca te uiti cu atentie, nu e coada randunicii
Lexical, filmul e un amalgam de fraze si franturi de idei adunate de pe la 20-30 de scriitori, poeti, muzicieni, plus niste scene de-a dreptul anti-germanice cu bataie spre Hitler care nu e mort, ci doar transformat si spre camerele lui de gazare, acum conducte de gaze. Lupta lui Godard se da insa la nivel semantic, prin combinatiile "inovatoare si incomode" (a se citit "din lipsa de orice alta idee creativa") intre semne.

Metafora "adio limbajului" e pompoasa si putreda, in esenta; e ca si cum ai vorbi despre "cum nu vorbesti, de fapt"; schemele paradoxale, de genul "cainele nu e dezbracat tocmai pentru ca e dezbracat" sunt fite fumate prin anii supra-realismului, cand logica semantica era indoita pe genunchi ca sa cace idei. Filmul imi pare retrograd; ingreunarea receptionarii mesajului nu face mai destept nici mesajul, nici emitatorul. Am iesit din sala clipind alternativ, cu impresia clara ca filmul a fost mai mult lung decat obscur si mai mult la stanga decat joi.

Dis "fromage", chienne!