Autor articol: Laura
Nota Cinemateca.eu: 8.25/10 (nota Laura: 8; nota Marcel: 8.5)
Regia: Paul King
Gen: comedie, familie
Morala: Accepta diversitatea.
Desi mesajul acceptarii diversitatii e unul simplu si recurent cand vine vorba de animatie destinata picilor, Paddington e o surpriza placuta, o briza de aer proaspat, care ii incanta si pe adulti, in egala masura. Executat cu eleganta desavarsita, Paddington e construit din contraste evidente: bunul e ceva diafan, pufos, dragut, in culori calde (muzica pare desprinsa integral din filmele lui Wes Anderson, precum si o seama de cadre care urmeaza un stil recognoscibil), pe cand raul e de-a dreptul horror, inspaimantator, cu tunete si fulgere din dotarea naturii, la care adaugam o reeditare moderna a Cruellei DeVille (Millicent, colectionara de animale impaiate, interpretata foarte decent de Nicole Kidman).
 |
| Inceputul dezastrului in baia familiei Brown |
In ciuda cadrelor de puternica inspiratie andersoniana, stilul de-a spune povestea e inspirat, mai degraba, de la Pixar, inceputul semanand destul de bine cu cel din Up: o retrospectiva a vietii ursului care, odata ramas fara familie (unchiul ii moare, iar matusa, aflata la varsta senectutii, se retrage la un azil de ursi pensionari) vine la Londra (tocmai din "indepartatul Peru") in cautarea exploratorului care le spusese odinioara unchilor ca vor fi oricand bineveniti in acest oras. Dar lucrurile nu sunt chiar atat de simple pe cat par, Londra nu te primeste chiar cu bratele deschise, decat in masura in care cineva te ajuta sa te acomodezi si e dispus sa te ia in caminul lui, cel putin temporar. Astfel, ursul care avea sa fie numit Paddington (dupa faimoasa gara din Londra), se aciueaza la familia Brown. Doamna si baietelul din casa il plac pe ursuletul amator de magiun de portocale, timp in care, domnul Brown si fetita nu par atat de incantati (nici n-ar fi vreo surpriza, baia le este distrusa din seara in care il iau sub acoperis). Daca adaugam un vecin reticent, o Millicent cat se poate de hotarata in a impaia tot ce ii sta in cale, precum si un hatis birocratic ce aminteste de Brazil-ul lui Gilliam, putem spune ca incercarea lui Paddington de a-si gasi un camin primitor in Londra devine o adevarata aventura, plina de riscuri, dar si de satisfactii, in cele din urma.
 |
| Millicent, Cruella vremurilor noastre |
Trecand peste dragalasenie, umor, vioiciune, e perceptibila o prospetime in abordarea subiectului. In definitiv, ursul Paddington e metafora imigrantului aflat la un nou inceput, iar acomodarea nu poate reusi decat daca ea functioneaza in ambele sensuri, cu un dram de bun simt si de civilizatie din partea tuturor. Dar, mai presus de toate, razbate din film dragostea pentru Londra, oras cosmopolit ("aici, nimeni nu-i la fel"; muzica in ritmuri sud-americane se aude pe strazi), care te primeste in sanul ei, atata vreme cat si tu o primesti cu tot ce-are ea reprezentativ (Paddington imbraca celebrul "palton englezesc"). Intotdeauna, in ambele sensuri...
