[review] As Above, So Below/Precum in iad, asa si pe pamant (2014)

Multumim distribuitorului filmului in Romania, Ro Image 2000!

Autor articol: Laura
Nota Cinemateca.eu: 5,5/10 (nota Laura: 5,5; nota Marcel: 5,5)
Regia: John Erick Dowdle
Gen: horror, thriller    

Morala: Nu pleca la vanatoare de comori, ca te vaneaza ele pe tine.

Excelentul "The Blair Witch Project" (1999) a deschis seria filmatului cu camera de mana pentru genul horror, in stil aparent neprofesional, exploatat ulterior in disperare ("28 Days Later" (2002), "Paranormal Activity" in multe parti (incepand cu 2007), spaniolul [Rec] (2007) luat la refacut de prezentul Dowdle cu "Quarantine" (2008), "Cloverfield" (2008), "The Last Exorcism" (2010) si lista continua), pana ce a ajuns neprofesionist de-a dreptul. Daca initial era un truc de-a transpune spectatorul in poveste, contribuind simtitor la senzatia de veridicitate, "As Above, So Below" ridica "handycam"-ul la rangul de provocator de greata, care cere urgent un antivomitiv pentru nefericitii care au avut proasta inspiratie de-a intra in cinematograf cu cina in stomac.

"As Above, So Below" nu declara alte intentii, in afara de cateva sperieturi semi-zdravene, o claustrofobie intensa si mai-sus pomenita greata. Lipsa de idee si inspirarea de pe la altii transforma filmul intr-un fel de Indiana Jones putin scrantit, cu accente de Dan Brown (acelasi Paris plin de simboluri care abia asteapta o minte desteapta sa le descifreze), intr-un stil de filmare deja cunoscut, doar ca exagerat.

Vestitul decodificator Robert Langdon (personajul creat de Dan Brown in "The Da Vinci Code") e inlocuit in cazul de fata de exploratoarea Scarlett (Perdita Weeks), o muiere plina de diplome si de o indubitabila sminteala (femeie dinamica si contemporana, nu gluma!), vorbitoare a 6 limbi (din care doua moarte!), care o ia, cand la pas, cand taras pe burta prin catacombele Parisului, in cautarea pietrei filozofale, insotita de George, un coleg vorbitor de aramaica (Ben Feldman), cameramanul Benji (Edwin Hodge) si cativa frantuji, cunoscatori in ale catacombelor de Paris.

Printre scrasnete, icnete, munti de oase si atacuri de panica, echipa de exploratori trebuie sa infrunte pericolele din subteran (o data cu extinderea blocurilor pe plaiuri, casele parasite si bantuite sunt tot mai putine la numar), iar totul ia forma unui iad personalizat (mai putin supus dogmei crestine), ai carui demoni sunt cei din minte si nu cei care invart de zor la cazanul cu smoala. Adica, cel putin la nivel teoretic, cei mai greu de invins. Drumul e presarat cu artificii ieftine (din punct de vedere ideatic), asemenea trenuletului de groaza din parcul de distractii: gargui de piatra care ciupeste zdravan gatul, vrajitoare palida, anorexica si alte umbre care se perinda pe la colturi, mortul mumificat pe masa, cireasa de pe tort fiind telefonul care suna in mijlocul oaselor. E o senzatie durrelliana de "Labirint intunecat", doar ca vaga si ieftina, migrata de la mitologic spre horror pur. O teroare doar de dragul terorii, la care contribuie si o camera excesiv agitata. O senzatie tare si nimic mai mult!

Jocul actoricesc e decent si atat. Fetele transpirate si inrosite ale protagonistilor intaresc senzatia claustrofobica, pe care Dowdle mizeaza destul de des. Prea des! Desigur, amatorii genului horror vor fi incantati la nivel senzorial, dar vai de scenariu!

P. S. Marcel: Un film horror de duzina, cu un subiect perimat si scofalcit, vazut din acelasi "stravechi" unghi al cautatorilor de comori cu probleme la mansarda; motto-ul lui ar putea fi "cine sapa in groapa altuia, isi lasa prietenii in ea". Horror sau nu, filmul are un scenariu pueril, dar o interpretare surprinzator de decenta.

N-are rost sa te intrebi ce sens au diverse imagini sau personaje, totul e un amestec mistico-caca-bau!. Partea de "bau" e ok-ish pentru amatorii de horror, dar nu si pentru pasionatii stilului. Aproape fiecarei scene ii poate fi anticipat finalul, lucru care nu se datoreaza inteligentei tale, ci alei lor, si nu e un plus, ci un minus.

Firul epic se pierde de multe ori, se gaseste alt fir, se pierde si asta si tot asa; eroii pornesc dupa o piatra si se intorc, care morti, care imbogatiti cu varii impresii despre sine. Uitatul in oglinda se trezeste ridicat la rangul de epifanie pe cadavrele prietenilor; fraierii mor, desteptii se ilumineaza si mai tare, relatiile se dizolva. Toate emotiile sunt bagate, de-a valma, intr-un malaxor de "fite underground", ca sa scoata, pe la celalalt capat, un produs comercial dupa reteta. Las-o-n ma-sa!