Rating IMDB: 8.0/10
Lui Harvey Milk, afacerist marunt din cartierul Castro (San Francisco), nu ii plac fetele. Deloc! In schimb, ii plac domnii. Mult! Chiar foarte mult! Cu cat mai tinerei, cu atat mai bine!
As fi tentata sa spun ca in film apar doar barbati (la care adaugam si o lesbiana ratacita). Dar cum barbatii astia se impart si ei in “femei” si “masculi”, atunci afirm ca avem atat femei, cat si barbati care frecventeaza aceeasi toaleta. Exceptand biata lesbiana, care pare o extraterestra in gasca lor paroasa!
Milk asta “agata” parteneri (sau partenere – imi cer teribile scuze, dar in capul meu e o mare nebuloasa in materie de homosexualitate) in plina strada (oare cum ii recunoaste?). Ii saruta cu foc si ii aduce la el acasa. Ii consiliaza, e un fel de guru pentru ei, le explica celor dezorientati ca nu e nimic anormal cu ei, ca asta sunt si ca in niciun fel nu trebuie sa se rusineze. Ca nu este nimic deviant in comportamentul lor si ca Marele Dumnezeu ii iubeste pe toti. Asa cum sunt ei! Reuneste toti homosexualii intr-o gasca unitara, cu scop si identitate foarte bine conturate. Le mai tine prelegeri in prag de revolta, ii mai pupa din cand in cand si uite-asa devine vocea lor.
Intr-o America a anilor ’70, deloc prietenoasa cu homosexualii si drepturile lor, Milk devine activist si candideaza pentru un post de consilier la Primaria din San Francisco. E nevoie de vreo 3 ori ca sa convinga! Cu un talent oratoric innascut si cu strategii politice bine gandite, omul nostru se face remarcat. Isi face deschisa orientarea sexuala; sub lozinca “All men are created equal” lupta cu indarjire acuta pentru drepturile comunitatii pe care o reprezinta, apare in confruntari televizate si stie sa provoace controverse atunci cand acestea ii pot aduce avantaje politice imediate. Oamenii acelui deceniu nu prea digera ei iubirea prin alte parti decat cea clasica! “Harvey, tu nu poti avea familie, tu nu te poti reproduce!” Raspuns: “Inca nu, dar Dumnezeu stie ca incercam!”
Apogeul carierei sale politice e atins in momentul in care isi pune la bataie toate abilitatile pe care le poseda pentru ca homosexualii sa aiba dreptul la locuinte sociale, sa nu le fie interzisa predarea in scoli s.a.m.d. Milk al nostru devine un erou, sarbatorit in strada de mii de oameni. Dar, asa cum se intampla adesea in S.U.A., cine se remarca e impuscat! Un coleg heterosexual si-a pus unghiuta in gat din cauza succesului politic de care persoana lui marunta nu s-ar fi putut bucura niciodata. Milk incaseaza cateva gloante si astfel este privat de cel mai important drept al unui om, fie el negru, hetero, babalac, schizofrenic sau afemeiat: dreptul la viata! Vreo 30.000 de gay au marsaluit in memoriam pe strazi, iar cremenalu’ s-a scos cu vreo 5 anisori la Mititica. Cam pedeapsa minima!
In indarjirea lui, acest Harvey Milk a fost adeseori asemuit cu Martin Luther King. Amandoi au luptat pentru interesele unor minoritati, au fost omorati si ridicati ulterior la rang de eroi nationali. Ba chiar citeam undeva ca, anul trecut, Arnold Schwarzenegger a propus ziua ca ziua de 22 mai sa devina un fel de sarbatoare legala optionala, sub numele de “Ziua Harvey Milk”.
Pe langa ascensiunea lui politica, filmul mai insereaza si cateva aspecte ale vietii de homosexual: flirturi, saruturi, mangaieli pasionale, nebuneli in dormitor, amante (nu neaparat la genul feminin!), sinucideri din amor, gelozii, chelfaneli incasate de la Politie, prejudecati, amenintari etc. Eu una m-as fi putut lipsi foarte bine de unele amanunte cu iz de amor turbat, pentru ca, oricum, ideea filmului e alta!
Vad ca pe langa vampirism, homosexualitatea reprezinta ultima fitza in materie de subiecte la Hollywood. Desi a avut un rol dificil, Sean Penn s-a prezentat cu temele foarte bine facute si a fost premiat cu un Oscar. Meritat! Nu pentru subiect in sine, care nu prea ma pasioneaza, ci pentru felul in care a intrat in pielea personajului si a reusit sa transmita anumite trairi. Fie ele si de repulsie! Visez cu ochii deschisi la ziua in care Hollywood-ul mai schimba registrul de fitze!
Draga mea Ana, filmul asta se poate urmari cu oricine, sexul nu conteaza! Creierul face diferenta….
Lui Harvey Milk, afacerist marunt din cartierul Castro (San Francisco), nu ii plac fetele. Deloc! In schimb, ii plac domnii. Mult! Chiar foarte mult! Cu cat mai tinerei, cu atat mai bine!
As fi tentata sa spun ca in film apar doar barbati (la care adaugam si o lesbiana ratacita). Dar cum barbatii astia se impart si ei in “femei” si “masculi”, atunci afirm ca avem atat femei, cat si barbati care frecventeaza aceeasi toaleta. Exceptand biata lesbiana, care pare o extraterestra in gasca lor paroasa!
Milk asta “agata” parteneri (sau partenere – imi cer teribile scuze, dar in capul meu e o mare nebuloasa in materie de homosexualitate) in plina strada (oare cum ii recunoaste?). Ii saruta cu foc si ii aduce la el acasa. Ii consiliaza, e un fel de guru pentru ei, le explica celor dezorientati ca nu e nimic anormal cu ei, ca asta sunt si ca in niciun fel nu trebuie sa se rusineze. Ca nu este nimic deviant in comportamentul lor si ca Marele Dumnezeu ii iubeste pe toti. Asa cum sunt ei! Reuneste toti homosexualii intr-o gasca unitara, cu scop si identitate foarte bine conturate. Le mai tine prelegeri in prag de revolta, ii mai pupa din cand in cand si uite-asa devine vocea lor.
Intr-o America a anilor ’70, deloc prietenoasa cu homosexualii si drepturile lor, Milk devine activist si candideaza pentru un post de consilier la Primaria din San Francisco. E nevoie de vreo 3 ori ca sa convinga! Cu un talent oratoric innascut si cu strategii politice bine gandite, omul nostru se face remarcat. Isi face deschisa orientarea sexuala; sub lozinca “All men are created equal” lupta cu indarjire acuta pentru drepturile comunitatii pe care o reprezinta, apare in confruntari televizate si stie sa provoace controverse atunci cand acestea ii pot aduce avantaje politice imediate. Oamenii acelui deceniu nu prea digera ei iubirea prin alte parti decat cea clasica! “Harvey, tu nu poti avea familie, tu nu te poti reproduce!” Raspuns: “Inca nu, dar Dumnezeu stie ca incercam!”
Apogeul carierei sale politice e atins in momentul in care isi pune la bataie toate abilitatile pe care le poseda pentru ca homosexualii sa aiba dreptul la locuinte sociale, sa nu le fie interzisa predarea in scoli s.a.m.d. Milk al nostru devine un erou, sarbatorit in strada de mii de oameni. Dar, asa cum se intampla adesea in S.U.A., cine se remarca e impuscat! Un coleg heterosexual si-a pus unghiuta in gat din cauza succesului politic de care persoana lui marunta nu s-ar fi putut bucura niciodata. Milk incaseaza cateva gloante si astfel este privat de cel mai important drept al unui om, fie el negru, hetero, babalac, schizofrenic sau afemeiat: dreptul la viata! Vreo 30.000 de gay au marsaluit in memoriam pe strazi, iar cremenalu’ s-a scos cu vreo 5 anisori la Mititica. Cam pedeapsa minima!
In indarjirea lui, acest Harvey Milk a fost adeseori asemuit cu Martin Luther King. Amandoi au luptat pentru interesele unor minoritati, au fost omorati si ridicati ulterior la rang de eroi nationali. Ba chiar citeam undeva ca, anul trecut, Arnold Schwarzenegger a propus ziua ca ziua de 22 mai sa devina un fel de sarbatoare legala optionala, sub numele de “Ziua Harvey Milk”.
Pe langa ascensiunea lui politica, filmul mai insereaza si cateva aspecte ale vietii de homosexual: flirturi, saruturi, mangaieli pasionale, nebuneli in dormitor, amante (nu neaparat la genul feminin!), sinucideri din amor, gelozii, chelfaneli incasate de la Politie, prejudecati, amenintari etc. Eu una m-as fi putut lipsi foarte bine de unele amanunte cu iz de amor turbat, pentru ca, oricum, ideea filmului e alta!
Vad ca pe langa vampirism, homosexualitatea reprezinta ultima fitza in materie de subiecte la Hollywood. Desi a avut un rol dificil, Sean Penn s-a prezentat cu temele foarte bine facute si a fost premiat cu un Oscar. Meritat! Nu pentru subiect in sine, care nu prea ma pasioneaza, ci pentru felul in care a intrat in pielea personajului si a reusit sa transmita anumite trairi. Fie ele si de repulsie! Visez cu ochii deschisi la ziua in care Hollywood-ul mai schimba registrul de fitze!
Draga mea Ana, filmul asta se poate urmari cu oricine, sexul nu conteaza! Creierul face diferenta….
